Meseria de îngrijitoare persoane vârstnice/bolnave

„Dacă-ţi place ceea ce faci, nu vei munci nicio singură zi din viaţa ta.” –  Confucius

Îngrijirea persoanelor vârstnice la domiciliu poate fi considerată mai mult o vocaţie decât o profesie. La baza ei stă dorinţa de a-i ajuta pe alţii şi de a contribui la schimbarea în bine a vieţii celor din jur, promovând dezvoltarea şi coeziunea socială. O îngrijitoare are misiunea de a acorda suport persoanelor aflate în situaţii dificile, fiind un fel de „înger păzitor” al acestora. „Apariţia asistenţei sociale ca profesie s-a produs relativ recent, la începutul secolului XX, deşi îngrijirea celor aflaţi în situaţii dificile s-a numărat printre preocupările comunităţilor încă din antichitate. Multă vreme după apariţia creştinismului, ocrotirea persoanelor şi grupurilor defavorizate a fost o sarcină asumată de biserică, iar asistenţa socială era practicată de instituţiile şi ordinele religioase. Statul a început să se implice activ în acest proces de-abia după a doua jumătate a secolului al XIX-lea, după ce în perioada anterioară fuseseră emise legi şi prevederi care sprijineau săracii şi persoanele vulnerabile social. Sistemele naţionale de asistenţă socială care au dus la naşterea profesiei s-au conturat în primele decenii ale secolului XX, când s-au introdus forme de sprijin economic bazate pe sistemul cotizării şi retribuirii, specific asigurărilor sociale. Primele legi destinate conturării unui sistem de asigurări sociale au apărut în Germania, începând cu 1883, în timp ce în Anglia, asigurările sociale de sănătate şi şomaj au fost reglementate legal din anul 1911.

„Secretul fericirii nu este să faci ceea ce îţi place, ci să-ţi placă ceea ce trebuie să faci.” –  J.M. Barrie

În România, legislaţia asigurărilor de boală, bătrâneţe, accidente, invaliditate etc a fost introdusă în 1912, iar profesia de asistent social a prins contur începând cu anii 1920.

Prima instituţie de învăţământ de profil a fost Şcoala Superioară de Asistenţă Socială “Principesa Elena”, înfiinţată în 1929, beneficiind de susţinerea Ministerului Sănătăţii şi a Institutului Social Român. Meritele pentru dezvoltarea meseriei de asistent social le aparţin lui Dimitrie Gusti, Henri Stahl şi colaboratorilor acestora, care au utilizat datele rezultate din cercetările întreprinse în satele româneşti. În perioada comunistă, profesia a fost aproape uitată, însă după schimbările din anul 1989 nevoia unui sistem de asistenţă socială bine pus la punct s-a manifestat tot mai acut.” Pasiunea de a face bine şi dorinţa de a-i ajuta pe cei din jur sunt elementele care definesc meseria de îngrijitoare. Multe joburi determină ridicarea nivelului de stres al angajaţilor. Stresul duce la mărirea riscului de intrare în depresie, la apariţia tulburărilor de somn şi provoacă multe alte necazuri legate de sănătate. Totuşi, unele meserii pot aduce şi mari beneficii pentru sănătatea celor care le practică, generând mari satisfacţii sufleteşti. Se ştie, de altfel, că persoanele care practică o meserie care le place, trăiesc mai mult.

„Nu vei avea niciodată succes dacă nu faci ceea ce îţi place.” –  Dale Carnegie